Campanie "anti-pitzipoanteasca"

Modele celebre precum Alessandra Ambrosi sau Dree Hemingway au pozat pentru revista "V" in ipostaze care de care mai "pitipontzesti". Fotografiile fac aluzie la atitudinea si accesoriile obligatorii pe care trebuie sa le detina orice WAG(wives and girlfriends,echivalentul american pentru romanescul "pitzi").
Interesanta abordare a celor de la "V", dar oare cu ce folos? Tot ei le promoveaza si apoi striga "ne-am saturat de ele!" Ma intreb (desigur, retoric) oare cine ar avea curajul sa demareze o astfel de campanie si pe meleaguri romanesti?

Lumea vazuta cu ochi mici

Springtime - A Journey Into Macro Space from Gunther Machu on Vimeo.

Living Landscapes

Ce anume face ca o reclama sa vanda produsul? Multi arata cu degetul inspre mesaj...altii inspre personajele garant folosite. Putini insa se gandesc si la coloana sonora. De cate ori nu vi s-a intamplat sa google-iti "melodia din reclama x"? De cate ori nu vi s-a intamplat sa fredonati o melodie din reclama si imdeiat sa va amintiti si produsul promovat? Care ar fi oare motivul folosirii unei melodii intr-un spot, daca nu acela de a-ti transmite mesajul? Ce altceva este muzica, daca nu comunicare? Rolul melodiei, ca si al spotului este de a vinde, insa o face subtil, pe cale emotionala. Atat versurile, cat si linia melodica trebuie sa se integreze perfect in personalitatea produsului, altfel, efectele vor fi departe de cele dorite. La fel de adevarat este si faptul ca muzica este irelevanta intr-o reclama care mizeaza pe emotia transmisa de imagini. Sunt cazuri in care melodia se identifica deja cu brandul respectiv si ajungi sa nu le mai poti percepe separat. In ultima vreme, in peisajul publicitar romanesc Orange, Vodafone si Cosmote se intrec in melodii care de care mai interesante. Personal, ador melodia Upside Down - Paloma Faith,folosita de Orange in ultimul spot. Mi-au ramas in minte si The Love Song - K-OS , din spotul "Musculita"(Vodofone), Reamonn - Supergirl(Connex),Meravigliosa creatura-Gianna Nannini(Fiat).

Despicable Me

O istorie la feminin

Este de laudat initiativa Muzeului National de Istorie, cu expozitia "Istoria la feminin".Cu atat mai mult cu cat acest subiect este foarte putin discutat, pentru ca, din pacate, am fost invatati ca doar barbatii au facut istorie. Putine figuri feminine sunt mentionate in tratatele de istorie, iar daca acest lucru se intampla din greseala, sunt evocate ca femei fatale(Marlyn Monroe), spioane(Mata Hari) sau seducatoare(Cleopatra). Rar auzim despre "Doamna de fier", Smaranda Brăescu, sau Evita Perón. Multe dintre ele au acivat in domenii considerate ca fiind masculine, obtinand performante la care barbatii nu au ajuns: Elisa Leonida Zamfirescu, prima femeie inginer din lume,Smaranda Brăescu, prima femei pilot din Romania, Marie curie,singurul savant care a primit două premii Nobel în două domenii ştiinţifice diferite, fizica si chimie.
A scrie istoria doar cu jumatate din omenire e ca si cum ai scrie doar jumatate din istorie.Intr-o lume dominata de barbati, este clar ca femeile cu greu isi gasesc locul in istorie.
Astfel de initiative, cum este si cea a Muzeului de Istorie, nu fac decat sa bucure si sa redea identitatea femeilor.
Mai multe informatii gasiti aici:
http://www.mnir.ro/ro/ExpozitiiTemporare/Expozitie.aspx?IDExpozitieTemp=86

Ora Pamantului 2010 - Lasa Pamantul sa respire!

28 martie inseamna un protest simbolic al omenirii impotriva incalzirii globale.Din 2007,evenimentul a inceput sa fie din ce in ce mai sustinut, astfel ca intre orele 20.30-21.30, sute de milioane de oameni de pe intreaga planeta sting lumina pentru o ora. Sunt cei care inca mai au constiinta si speranta ca macar copiii lor sa respire un aer mai curat. Pana la urma , cred ca putem sa stam timp de o ora, odata pe an, fara lumina.
Pe 27 Martie 2010, intre orele 20.30-21.30, stinge lumina! Cu tine vom fi un miliard!

Fotografia anului

Poza a aparut intr-un cotidian din India, cu textul atasat:
”Doar un sarac poate fi atat de marinimos. Ce pacat ca omul nu este intotdeauna asa!”

Real?

Ikea, Paris

Why not?

Avatar, dupa Oscar

Lansare carte "Nasterea.Istorii traite"

Astazi,4 martie, ora 17:30, se lanseaza cartea "Nasterea.Istorii traite", coordonata de Mihaela Miroiu si Otilia Dragomir. Evenimentul va avea loc în Holul Mare al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (Strada Povernei nr. 6-8) şi va fi moderat de Oana Boca. Printre invitati se numara si Ioana Nicolaie, Oana Băluţă şi Mircea Cărtărescu.
Cartea trateaza un subiect considerat pana nu demult tabu: experienta nasterii.Douazeci de femei, cu varste si profesii diferite, au curajul sa vorbeasca despre cele mai intime momente din viata lor. Clipele de fericire contrasteaza cu peisajul sumbru din maternitatile romanesti, uneori chiar mai greu de suportat decat durerile travaliului.
"Nasterea.Istorii traite" este o carte necesara despre o tema foarte putin discutata, si de ce nu, un cadou potrivit pentru toate mamele.

My flesh and blood

My Flesh and Blood - Theatrical Trailer | Movies & TV | SPIKE.com

Cineva imi spunea azi ca am numai posturi pesimiste pe blog. Nu o fac cu intentie, dar pur si simplu intervin lucruri banale care imi aduc aminte ca viata nu e atat de roz precum pare. Asa a fost si cazul documentarului pe care l-am urmarit azi, la master...greu de digerat psihic. "My flesh and blood", caci despre el este vorba, a reusit sa ne faca( inclusiv pe putinii baieti aflati in sala) sa scoatem servetelele. Dincolo de premiile obtinute( Premiul pentru regie de documentar si Premiul Publicului la Festivalul de film Sundance), documentarul spune povestea lui Susan Tom, din California, care a adoptat 11 copii cu dizabilitati fizice sau psihice. Documentarul urmareste viata familiei Tom pe parcursul unui an, timp in care unul dintre copii, Joe, nascut cu sindromul ADHD si Fibroza Chistica, moare. Uimitor este faptul ca acesti copii se comporta ca si cei normali, desi nu au picioare( Xenia si Hannah), sau au corpul mutilat de arsuri(Feith), din cauza neglijentei parintilor. Multi dintre ei frecventeaza scoli normale si practica sportul, altii sufera in durere, de la nastere pana la moarte(cum este cazul lui Anthony, nascut cu EB, o boala care ii face pielea extrem de fragila).

Desi imaginile se focuseaza asupra lui Joe, a carui boala ameninta integritatea familiei, prin manifestari violente, documentarul se axeaza pe Anthony, ai carui ochi sunt mereu plin de speranta, chiar si atunci cand un lucru atat de banal, precum baia, ii provoaca dureri insuportabile.

Amintiri de 1 martie

Azi a fost 1 martie si sincer nu am simtit nimic...poate din cauza vremii. Bucurestiul gri si mohorat, plin de baltoace nu se potriveste deloc cu ceea ce ar trebui sa insemne 1 martie.Anul acesta,ca niciodata,am rezistat eroic oricarei tentatii de a colinda prin magazine dupa cadouri de 1 martie. Oricum cred ca nu am ratat nimic... mi-au sarit in evidenta aceleasi kitsch-uri intinse pe mesele comerciantilor in Titan si Romana.
Si cand te gandesti ca abia asteptam ziua asta cand eram mica. Pana in clasa a 8-a am reusit sa strang o cantitate semnificativa de martisoare, pe care si azi le mai privesc nostalgic. Era un adevarat concurs...cine primeste cele mai multe martisoare,evident,de la baietii din clasa. Daca primeai si de la blondinul din clasa alaturata,dupa care toate pustoaicele "erau moarte",sigur erai cea mai invidiata. In generala,baietii din clasa se imparteau in doua categorii:cei care abia asteptau 1 martie, prilej sa-ti ofere un imens papitoi de plus sau o inimioara-muzicala(asa isi marturiseau "iubirea")si cei care iti lasau martisorul pe banca, inainte sa vii, iar tu trebuia sa speri ca e de la cel pe care il "iubeai". Erau si baietii din a treia categorie, cei care inca de mici aveau manifestari misogine, care ar fi facut orice sa lipseasca de 1 martie,dar pe care mamele ii obligau sa cumpere martisoare pentru ca "asa e frumos". La liceu, lucrurile deja evoluasera...incepea sa se contureze o noua categorie, pitipoanca prestatoare de servicii all-inclusive, care abia astepta 1 martie sa se laude cu bratara din aur primita.Facultate...4 baieti si muuuulte fete.Evident, ne-am facut cadouri intre noi, fetele.
Azi,doar tata a ramas la fel de galant precum il stiu si nu rateaza niciodata ocazia de a ne aduce flori, mie si mamei. Cat despre ceilalti baieti din familie, nu am prea multe asteptari...cu siguranta fac parte din a treia categorie.

Merci! Christine Rabette, 2003

Festivalul de zmeie, Australia

Coolum Kite Festival on the 500D from Christian Fitzpatrick on Vimeo.

In love with jazz

An education

De curand am vazut "An education", un film care mi-a amintit de anii de liceu, in special de orele de engleza si de accentul britanic al doamnei diriginte, pe care, sincer, atunci il uram. Mi se parea atat de aristocratic, incat profa imi lasa impresia ca trecea prin adevarate chinuri ca sa le faca sa sune asa. Profa ne spunea ca mai tarziu o sa ajungem sa apreciem frumusetea accentului britanic. A avut dreptate.
Totul in acest film este in cel mai pur stil britanic, de la actori, pana la coloana sonora. "An education" m-a facut sa-mi deschid apetitul pentru jazz si sa o plac mai mult pe Duffy. Speram ca "You've Got Me Wrapped Around Your Little Finger" sa obtina macar o nominalizare la cea mai originala melodie, dar asta e...mai sunt sperante cu Duffy.

Hachiko

Azi m-am trezit cu ochii rosii si umflati si nu puteam sa imi dau seama de la ce putea fi...cand mi-am adus aminte ca vazusem seara "Hachiko:A Dog's Story". Chiar nu tin minte sa ma fi facut ceva sa plang atat, cu atat mai putin un film. Nu este neaparat un film bun, dar povestea si "jocul actoricesc" al cainelui l-ar face pana si pe cel mai insensibil om sa verse macar o lacrima.
Filmul e bazat pe povestea reala a unui caine din Japonia,care isi conducea stapanul in fiecare zi la gara, catre serviciu si il astepta pana se intorcea seara. A facut asta timp de 9 ani,dupa moartea stapanului,in fiecare seara, la ora 5, asteptandu-l pana la ultimul tren.
Azi are o statuie de bronz in gara din Shibuya,Tokyo,devenind un simbol al loialitatii si devotamentului. Povestea a fost spusa inainte in filmul japonez,"Hachikô monogatari", in 1987. Asta da lectie de iubire si devotament. Si cand te gandesti ca vine din partea unui caine...
Ma inarmez cu servetele multe si sper sa reusesc sa vad in seara asta si varianta din 1987.

Pink Grammy Awards 2010

M-a lasat fara cuvinte performanta de la Grammy a lui Pink...asta inseamna un artist adevarat

Lenea doare

Avatar!!!

De cand a inceput isteria Avatar in Romania, ma tot gandesc ca ar fi cazul sa il vad si eu.Nu ca ar fi cine stie ce, sunt sigura de asta, cum sunt sigura si de faptul ca doar o strategie ieftina de marketing a creat toata nebunia asta. Cum altfel sa-si recupereze investitia Cameronu' daca nu prin foarte multa publicitate? Cum dvd-ul iese abia dupa un an, mi-am dat seama ca sunt slabe sanse sa il piratez, asta daca nu vreau sa il vizionez in format cam. Si uite asa m-am hotarat sa urmez si eu instinctul de turma si sa incerc sa-mi rezerv bilet. Doua, ca vrea si Adi sa mearga.Dar unde? "Cum, stai in Bucuresti si nu ai vazut Avatar? Cate mall-uri sunt in Bucuresti si tu nu ai unde?"...imi spunea zilele trecute alt Adi. Da...se pare ca toata lumea are rezervari pentru Avatar, altfel duduia de la cinema-ul din Cotroceni nu mi-ar fi spus ca pot sa rezerv bilete abia in februarie.

Julie & Julia

Niciodată nu am reuşit să înţeleg femeile care spun că nu ştiu să gătească, mai ales pe cele care spun că nu au timp să o facă. De multe ori o spun cu atâta mândrie şi aroganţă, de parcă s-au inversat rolurile, ele te compătimesc, ca şi cum gătitul este singurul lucru care te-ar preocupa. Scriu despre asta, pentru că aseară am văzut Julie & Julia, după multe amânări. Am făcut-o în primul rând pentru Meryl Streep, pe care o voi iubi veşnic.Nu ştiu dacă cel mai potrivit compliment ar fi frumuseţea, dar cu siguranţă Meryl îţi aduce aminte cum trebuie să fie o femeie: este mereu feminină, indiferent de rol, foarte expresivă si cu un sex-appeal cum rar mai vezi la actriţele de azi.

M-a frapat asemănarea izbitoare dintre personajul real şi cel interpretat de Meryl, vocea şi gesturile ei mi-au lăsat tot timpul impresia că o urmăresc pe adevărata Julia Child, într-un clip pe you tube. Cert este că filmul nu este pentru pofticioşi, eu una am înghiţit în sec tot filmul, prea multe ispite culinare. Până la urmă nu este "un film despre gătit", aşa cum mi-a spus persoana cu care am urmărit filmul, ci o poveste despre pasiunea pentru ceea ce faci, angajament şi ambiţie (Julie Powell va găti în 365 de zile toate cele 524 de reţete din cartea de bucate scrisă de JuliaChild). Pofta de viaţă a celor două personaje a trecut de ecran şi în final mi-am dat seama care a fost esenţa mesajului: din lucruri mărunte poţi face adevărate momente memorabile, asta dacă pui pasiune şi suflet în tot ceea ce faci.

P.S. Zilele astea nu mă las până nu gătesc vită a la Burgundia...yammy

Mare lucru..si eu pot sa fac asta

Încă un an trecut

Când eram mică aşteptam mereu ziua mea de naştere...party,tort,prăjiturele,cadouri.De la Moş Nicolae până la Sfântul Ion cadourile tot veneau.Eram în centrul atenţiei,pentru că eram mezina familiei,iar de Revelion eram singura căreia i se spunea"La mulţi ani" de două ori.Asta până acum cinci ani,când l-am întâlnit pe Adi.Deodată nu mai eram doar eu în centrul atenţiei şi trebuia să împart acest moment special şi cu altă persoană.Mi-a fost greu la început,mă încercau tot felul de sentimente care de care mai egoiste,imi venea să suflu doar eu în lumânări şi să mănânc singură,pe furiş tortul.

De câţiva ani nu mai simt nimic,ba chiar mă întristează.De ce m-aş bucura că a mai trecut încă un an,că sunt mai aproape de bătrâneţe,că se înmulţesc responsabilităţile?Şi dacă asta nu era de ajuns,mai am o dilemă de ceva vreme.De ce oare îmi spune lumea "La mulţi ani"?Pentru că e Revelion sau pentru că e ziua mea?Oare câţi dintre ei au uitat că e şi ziua mea de naştere?Aş fi vrut o zi obişnuită,oricare alta,aşa aş fi văzut cine ţine la mine cu adevărat.
Oricum,sper ca măcar fizic să nu încep să resimt efectele crizei înaintării în vârstă.

Schweppes Burst slow motion balloons Ad

Mereu mi-au plăcut spoturile slow motion şi acesta în mod special.Ideea şi conceptul sunt destul de îndrăzneţe pentru o reclamă la apă tonică.