Lansare carte "Nasterea.Istorii traite"

Astazi,4 martie, ora 17:30, se lanseaza cartea "Nasterea.Istorii traite", coordonata de Mihaela Miroiu si Otilia Dragomir. Evenimentul va avea loc în Holul Mare al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (Strada Povernei nr. 6-8) şi va fi moderat de Oana Boca. Printre invitati se numara si Ioana Nicolaie, Oana Băluţă şi Mircea Cărtărescu.
Cartea trateaza un subiect considerat pana nu demult tabu: experienta nasterii.Douazeci de femei, cu varste si profesii diferite, au curajul sa vorbeasca despre cele mai intime momente din viata lor. Clipele de fericire contrasteaza cu peisajul sumbru din maternitatile romanesti, uneori chiar mai greu de suportat decat durerile travaliului.
"Nasterea.Istorii traite" este o carte necesara despre o tema foarte putin discutata, si de ce nu, un cadou potrivit pentru toate mamele.

My flesh and blood

My Flesh and Blood - Theatrical Trailer | Movies & TV | SPIKE.com

Cineva imi spunea azi ca am numai posturi pesimiste pe blog. Nu o fac cu intentie, dar pur si simplu intervin lucruri banale care imi aduc aminte ca viata nu e atat de roz precum pare. Asa a fost si cazul documentarului pe care l-am urmarit azi, la master...greu de digerat psihic. "My flesh and blood", caci despre el este vorba, a reusit sa ne faca( inclusiv pe putinii baieti aflati in sala) sa scoatem servetelele. Dincolo de premiile obtinute( Premiul pentru regie de documentar si Premiul Publicului la Festivalul de film Sundance), documentarul spune povestea lui Susan Tom, din California, care a adoptat 11 copii cu dizabilitati fizice sau psihice. Documentarul urmareste viata familiei Tom pe parcursul unui an, timp in care unul dintre copii, Joe, nascut cu sindromul ADHD si Fibroza Chistica, moare. Uimitor este faptul ca acesti copii se comporta ca si cei normali, desi nu au picioare( Xenia si Hannah), sau au corpul mutilat de arsuri(Feith), din cauza neglijentei parintilor. Multi dintre ei frecventeaza scoli normale si practica sportul, altii sufera in durere, de la nastere pana la moarte(cum este cazul lui Anthony, nascut cu EB, o boala care ii face pielea extrem de fragila).

Desi imaginile se focuseaza asupra lui Joe, a carui boala ameninta integritatea familiei, prin manifestari violente, documentarul se axeaza pe Anthony, ai carui ochi sunt mereu plin de speranta, chiar si atunci cand un lucru atat de banal, precum baia, ii provoaca dureri insuportabile.

Amintiri de 1 martie

Azi a fost 1 martie si sincer nu am simtit nimic...poate din cauza vremii. Bucurestiul gri si mohorat, plin de baltoace nu se potriveste deloc cu ceea ce ar trebui sa insemne 1 martie.Anul acesta,ca niciodata,am rezistat eroic oricarei tentatii de a colinda prin magazine dupa cadouri de 1 martie. Oricum cred ca nu am ratat nimic... mi-au sarit in evidenta aceleasi kitsch-uri intinse pe mesele comerciantilor in Titan si Romana.
Si cand te gandesti ca abia asteptam ziua asta cand eram mica. Pana in clasa a 8-a am reusit sa strang o cantitate semnificativa de martisoare, pe care si azi le mai privesc nostalgic. Era un adevarat concurs...cine primeste cele mai multe martisoare,evident,de la baietii din clasa. Daca primeai si de la blondinul din clasa alaturata,dupa care toate pustoaicele "erau moarte",sigur erai cea mai invidiata. In generala,baietii din clasa se imparteau in doua categorii:cei care abia asteptau 1 martie, prilej sa-ti ofere un imens papitoi de plus sau o inimioara-muzicala(asa isi marturiseau "iubirea")si cei care iti lasau martisorul pe banca, inainte sa vii, iar tu trebuia sa speri ca e de la cel pe care il "iubeai". Erau si baietii din a treia categorie, cei care inca de mici aveau manifestari misogine, care ar fi facut orice sa lipseasca de 1 martie,dar pe care mamele ii obligau sa cumpere martisoare pentru ca "asa e frumos". La liceu, lucrurile deja evoluasera...incepea sa se contureze o noua categorie, pitipoanca prestatoare de servicii all-inclusive, care abia astepta 1 martie sa se laude cu bratara din aur primita.Facultate...4 baieti si muuuulte fete.Evident, ne-am facut cadouri intre noi, fetele.
Azi,doar tata a ramas la fel de galant precum il stiu si nu rateaza niciodata ocazia de a ne aduce flori, mie si mamei. Cat despre ceilalti baieti din familie, nu am prea multe asteptari...cu siguranta fac parte din a treia categorie.