O istorie la feminin

Este de laudat initiativa Muzeului National de Istorie, cu expozitia "Istoria la feminin".Cu atat mai mult cu cat acest subiect este foarte putin discutat, pentru ca, din pacate, am fost invatati ca doar barbatii au facut istorie. Putine figuri feminine sunt mentionate in tratatele de istorie, iar daca acest lucru se intampla din greseala, sunt evocate ca femei fatale(Marlyn Monroe), spioane(Mata Hari) sau seducatoare(Cleopatra). Rar auzim despre "Doamna de fier", Smaranda Brăescu, sau Evita Perón. Multe dintre ele au acivat in domenii considerate ca fiind masculine, obtinand performante la care barbatii nu au ajuns: Elisa Leonida Zamfirescu, prima femeie inginer din lume,Smaranda Brăescu, prima femei pilot din Romania, Marie curie,singurul savant care a primit două premii Nobel în două domenii ştiinţifice diferite, fizica si chimie.
A scrie istoria doar cu jumatate din omenire e ca si cum ai scrie doar jumatate din istorie.Intr-o lume dominata de barbati, este clar ca femeile cu greu isi gasesc locul in istorie.
Astfel de initiative, cum este si cea a Muzeului de Istorie, nu fac decat sa bucure si sa redea identitatea femeilor.
Mai multe informatii gasiti aici:
http://www.mnir.ro/ro/ExpozitiiTemporare/Expozitie.aspx?IDExpozitieTemp=86

Fotografia anului

Poza a aparut intr-un cotidian din India, cu textul atasat:
”Doar un sarac poate fi atat de marinimos. Ce pacat ca omul nu este intotdeauna asa!”

Why not?

Lansare carte "Nasterea.Istorii traite"

Astazi,4 martie, ora 17:30, se lanseaza cartea "Nasterea.Istorii traite", coordonata de Mihaela Miroiu si Otilia Dragomir. Evenimentul va avea loc în Holul Mare al Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (Strada Povernei nr. 6-8) şi va fi moderat de Oana Boca. Printre invitati se numara si Ioana Nicolaie, Oana Băluţă şi Mircea Cărtărescu.
Cartea trateaza un subiect considerat pana nu demult tabu: experienta nasterii.Douazeci de femei, cu varste si profesii diferite, au curajul sa vorbeasca despre cele mai intime momente din viata lor. Clipele de fericire contrasteaza cu peisajul sumbru din maternitatile romanesti, uneori chiar mai greu de suportat decat durerile travaliului.
"Nasterea.Istorii traite" este o carte necesara despre o tema foarte putin discutata, si de ce nu, un cadou potrivit pentru toate mamele.

My flesh and blood

My Flesh and Blood - Theatrical Trailer | Movies & TV | SPIKE.com

Cineva imi spunea azi ca am numai posturi pesimiste pe blog. Nu o fac cu intentie, dar pur si simplu intervin lucruri banale care imi aduc aminte ca viata nu e atat de roz precum pare. Asa a fost si cazul documentarului pe care l-am urmarit azi, la master...greu de digerat psihic. "My flesh and blood", caci despre el este vorba, a reusit sa ne faca( inclusiv pe putinii baieti aflati in sala) sa scoatem servetelele. Dincolo de premiile obtinute( Premiul pentru regie de documentar si Premiul Publicului la Festivalul de film Sundance), documentarul spune povestea lui Susan Tom, din California, care a adoptat 11 copii cu dizabilitati fizice sau psihice. Documentarul urmareste viata familiei Tom pe parcursul unui an, timp in care unul dintre copii, Joe, nascut cu sindromul ADHD si Fibroza Chistica, moare. Uimitor este faptul ca acesti copii se comporta ca si cei normali, desi nu au picioare( Xenia si Hannah), sau au corpul mutilat de arsuri(Feith), din cauza neglijentei parintilor. Multi dintre ei frecventeaza scoli normale si practica sportul, altii sufera in durere, de la nastere pana la moarte(cum este cazul lui Anthony, nascut cu EB, o boala care ii face pielea extrem de fragila).

Desi imaginile se focuseaza asupra lui Joe, a carui boala ameninta integritatea familiei, prin manifestari violente, documentarul se axeaza pe Anthony, ai carui ochi sunt mereu plin de speranta, chiar si atunci cand un lucru atat de banal, precum baia, ii provoaca dureri insuportabile.

Femeia în publicitate

Reclamă la ceas???


Ne-am obişnuit să urmărim campanii care promovează fotomodele sau celebrităţi retuşate cu ajutorul calculatorului,făcându-l pe consumator să-şi dorească să arate cât mai aproape de personajul din reclamă.De-a lungul timpului,idealul feminin a evoluat către fiinţe inaccesibile,ireale,cu care consumatorii nu se mai pot identifica şi faţă de care au început să protesteze,acuzând distorsionarea reperelor de frumuseţe.Imaginea femeii este folosită numai în scopuri publicitare şi companiile se gândesc numai să-şi vândă produsele sau serviciile şi să obţină profit.Publicitatea foloseşte o imagine ideală a femeii,mereu tânără şi frumoasă,indiferent de produsul la care face reclamă.Femeia a fost plasată fie în contexte casnice(promovând produse electrocasnice produse alimentare,detergenţi de vase sau de rufe),fie în ipostaze incitant erotizante(pomovând parfumuri,cosmetice, autoturisme,sau tot felul de produse pentru prezentarea cărora nu era nevoie de prezenţa ei).Repercursiunile acestor imagini distorsionate ale femeii ideale au un impact extrem de puternic asupra psihicului femeii,iar multe dintre ele,prin efortul de a ajunge la această imagine ideală se confruntă cu boli digestive grave precum bulimia şi anorexia.
Cu siguranţă vă aduceţi aminte de campaniile "Mr.Proper" sau "Dero Alb".Şi în acest caz,femeia,deşi gospodină,alege produsul respectiv la recomandarea unui bărbat(!!!).Harap-ALb,transformat în reclamă în Dero Alb apare ca prin minune,scoţând-o pe gospodină din impas(cum să scoată petele persistente,cum să termine curăţenia mai repede,pentru că vin în vizită socrii?)În ipostaza de gospodine,de mame,se induce ideea că singura preocupare a femeii este cea de îngrijitoare,fiind într-o continuă cursă către un alb şi mai alb,mai strălucitor.
Preferata publicitarilor rămâne însă folosirea corpului femeii ca obiect sexual,în vânzarea celor mai neaşteptate produse.Cea mai stupidă în acest sens mi s-a părut reclama la vodka Kreskova.Nici peisajul autohton nu a renunţat la aceste clişee.Cea mai evidentă manifestare de discriminare de gen este campania ING,care ne spune că Sorin este capul familiei şi SPONSORUL OFICIAL!!!Ţinta cosmeticelor este evident femeia,care este bombardată zilnic cu mesaje de genul:"păr de caşmir","ten mai tânăr cu 10 ani","buze cu strălucire de diamant",toate acestea promise de produse care vând nemurirea.Produsele sunt investite şi cu rol social,fixând în mintea femeilor ideea că doar folosindu-le,pot dobândi succesul în societate şi admiraţia bărbaţilor.
În schimb,bărbaţii promovează băuturi alcoolice,autoturisme sau produse bărbăteşti.În majoritatea cazurilor,aceştia complotează împreună cu fii să producă pete pe care femeia să le spele cu detergentul X.Este simpatică reclama la Heineken,care parodiază bărbaţii extaziaţi în faţa unui figider plin cu bere.Am putea spune că şi imaginea bărbatului este distorsionată.El este simpatic doar în ipostaza unui semiretardat, care nu ştie să spele vase,îşi murdăreşte tricoul sau pătează faţa de masă,spre disperarea femeii,care evident,îl va scoate din încurcătură.
Indiferent de situţie şi de produsele cărora le face reclamă,femeia este mereu tânără şi frumoasă,mulţumită cu condiţia ei de simplă mamă şi gospodină.Din păcate,femeia pe care o pun în lumină spoturile este departe de cea reală.

Nesimţirea pe patru roţi

Mă întreb de multe ori de ce pentru simplul fapt că eşti femeie trebuie să înduri nesimţirea bărbaţilor,în toate ipostazele posibile,pentru că din nefericire,nesimţiţi sunt peste tot:la serviciu,unde îţi contestă intelectul,doar pentru că eşti femeie,pe stradă,unde îţi adresează tot felul de "urări",doar pentru că eşti femeie,în mijloacele de transport în comun,unde,dacă eşti singură vei fi prada unui nesimţit care se va lipi de tine şi se va freca sugestiv,iar tu,pentru că eşti femeie,nu te vei duela verbal cu nesimţitul.

Bineîţeles,nesimţirea ajunge la cote maxime în trafic.Aici, ca şi în celelalte ipostaze ai de suferit doar pentru că eşti femeie,iar dacă se întâmplă să mai fii şi blondă,atunci sigur vei deveni victima mârlanului pe patru roţi.De câte ori nu ţi s-a întâmplat ca,femeie fiind,să auzi „Ce fă, ţi-a luat mă-ta şosea?”, sau să te trezeşti din senin cu saliva nesimţitului curgând pe parbriz? Doamne fereşte să te urci la volan fără să cunoşti limbajul non-verbal al nesimţitului pe patru roţi.Preferatele lui sunt atenţionarea cu farurile şi claxonatul insistent.Soluţia este să te retragi pe prima bandă,dar evident mârlanul odată ajuns în dreptul făpturii ofensabile va coborî geamul şi îi va adresa câteva injurii cu rol punitiv, care îi vor aminti din nou că este femeie. Există şi situaţii în care,odată ce i-ai făcut loc, se postează în faţa ta şi opreşte brusc (normal,fără semnal, căci mâna este ocupată să bată ritmul manelei ordinare pe care o ascultă la maxim)sau să facă dreapta pe prima stradă.Nu mai este cazul să te întrebi de ce se grăbea. Este evident,ai dat peste un nesimţit pentru care codul rutier este inutil,iar regula lui de baza este :„regulile sunt pentru proşti”.

Un pont pentru viitor: nu cumva să îndrăzneşti să îi aplici acelaşi comportament,sigur se va da jos din maşină la primul semafor şi fără reţineri îşi va testa bâta de baseball pe care o are în stânga lui,chiar dacă eşti femeie.

Despre onoare,la feminin

Se mai poate vorbi în zilele noastre despre onoare, şi dacă da, cum arată ea în secolul XXI? În zilele noastre nu mai au loc conflicte iscate de onoare, aşa-numitele „înfruntări în judecată”, tipice Evului Mediu, iar codurile de onoare ni se par astăzi desuete.

Onoare a fost şi este mai curând o noţiune asimetrică, sexistă. Cerinţele pentru onoare sunt diferite pentru bărbaţi şi pentru femei. Femeilor li se cere virginitate înainte de căsătorie şi fidelitate într-un mod imperativ după, însă nu acelaşi lucru se întâmplă şi cu bărbaţii. Această concepţie este întâlnită şi astăzi, în special în culturile islamice.

O atenţie deosebită merită acordată aspectului sexist pe care l-a avut dintotdeauna onoarea, în special în perioada medievală. În societatea românească a secolelor XVII-XVIII, onoarea feminină era conturată de cele mai multe ori în jurul purităţii sexuale şi a păstrării fidelităţii conjugale, pe când onoarea masculină are cu totul alte criterii de definire. Virginitatea unei femei este o „ofrandă” a cinstei oferită de familia fetei. Soţul are dreptul de a divorţa de soţia impură şi de a se răzbuna pentru dezonoarea adusă. Un aspect interesant îl reprezintă împărţirea sarcinilor în cadrul menajului, care nu este nici pe departe diferită de ceea ce se întâmplă cu un cuplu modern. Împărţirea sarcinilor implică nu numai complementaritate, dar şi subordonare.Construcţia socială a raporturilor dintre bărbaţi şi femei aparţine lumii masculine. Imaginea bărbatului dominant şi a femeii dominate şi supuse s-a impus şi în cultura română ortodoxă, Biserica jucând un rol important în perpetuarea până în ziua de azi a acestei imagini stereotipe. Biserica este întotdeauna alături de bărbat în această luptă de cunoaştere şi stăpânire a naturii feminine. O femeie se află în prima parte a vieţii sub ascultarea taţilor sau a fraţilor, apoi sub ascultarea soţilor. Construcţia socială a unei imagini defavorabile femeii, ca fiinţă slabă fizic şi intelectual, apare atât la nivelul legislaţiei în vigoare, cât şi la nivelul discursului. De cele mai multe ori judecătorilor le era recomandat să aplice femeii aflate în faţa instanţei un tratament mai blând datorită „neputinţii şi slăbiciunii firii”.

Lăsând deoparte spaţiul românesc din perioada medievală şi îndreptându-ne atenţia şi către alte societăţi, observăm că onoarea sexuală prezintă variaţii între clase sociale şi comunităţi. La populaţia Nuer, îmbolnăvirea bruscă a soţului este un semn că îl înşeală soţia. În Spania, de exemplu, femeia care are un copil nelegitim este mai curtată, pentru că îşi dovedşte astfel fertilitatea.

Faptul că onoarea prezintă variaţii de la o cultură la alta este dovedit de aşa-zisele “crime de onoare”, o încălcare gravă a drepturilor femeii. Crimele de onoare sunt foarte răspândite în Orient, Africa şi Asia. Aceste practici sunt legate de acelaşi aspect sexist pe care îl dovedeşte conceptul de onoare. Femeia care comite o faptă dezonorantă pentru comunitate este pedepsită chiar de familia sa. Sunt familii care îşi ucid fiicele dacă acestea şi-au pierdut virginitatea. La fel se întâmplă şi cu cele care îndrăznesc să aibă vreo aventură amoroasă, dar şi cu cele de care s-a abuzat sexual sau au fost violate.Onoarea familiei este restabilită în mod tradiţional, prin uciderea victimei abuzurilor. De aceeaşi pedeapsă sunt pasibile şi femeile care au curajul să rupă căsnicia cu un partener pe care nu îl iubesc sau care evadează dintr-o căsătorie aranjată.

În Pakistan, rudele lor de sex masculin ucid femeile din cauza unor aşa pretinse relaţii sexuale nelegitime. Femeile sunt împuşcate,înjunghiate sau stropite cu benzină şi incendiate, înnecate, călcate cu maşina (de bărbaţii din familie) sau otrăvite (de mamele sau soacrele lor). În cazuri “fericite”, foarte rare, se întâmplă ca acestea să fie doar excluse din familie. Cu toate acestea, oamenii preferă să intre la închisoare decât să le fie pătată "onoarea".

De cele mai multe ori, făptaşul crimelor este un membru minor al familiei,pentru ca acesta să poată scăpa de pedeapsă.

Grav este faptul că nici până la această oră nu au fost încă formulate prevederi legale clare, care să stabilească condiţiile de azil pentru aceste femei.În unele locuri, familiile încearcă să vină “în ajutorul” potenţialelor victime mutilând organele genitale ale tinerele fete. Şi în acest caz este invocată onoarea familiei, curăţenia, protecţia împotriva vrăjilor şi asigurarea virginităţii şi a loialităţii faţă de soţ. Aceste practici sunt întâlnite în Egipt, Etiopia, Sudan sau Djibouti, unde aproape 100% din femei sunt afectate.În celelalte ţări, numai membrii anumitor triburi practică circumcizia la femei, în Nigeria, Mali, Burkina Faso, Senegal, Kenia etc. Mutilarea organelor genitale femeieşti apare însă şi în peninsula arabă (în Emiratele Arabe Unite, în sudul Jemenului) şi în anumite părţi ale Asiei.Motivele invocate sunt prevenirea promiscuităţii şi ţinerea sub control a sexualităţii femeii.Mutilarea este considerată deseori o practică inofensivă. Ne ferim să recunoaştem adevăratele motive pentru mutilarea organelor sexuale: însăşi structura patriarhală a societăţilor care practică acest obicei.

Grav este că există şi susţinători ai acestor abuzuri comise în numele onoarei. Ei pleacă de la accepţiunea conform căreia trebuie să fim toleranţi şi să nu ne amestecăm în tradiţiile altor culturi, întrucât ar fi o dovadă de etnocentrism şi imperiaslism cultural.Eu zic să citiţi cu toţii Declaraţia Universală a Drepturilor Omului:Articolul 5: "Nici o persoana nu va fi subiectul torturii sau cruzimilor, tratamentului sau pedepselor inumane sau degradante".Şi dacă nu este de ajuns, priviţi aceste poze şi gândiţi-vă la etnocentrism şi imperialism cultural.