miercuri, 9 decembrie 2009

INK

După marea dezamăgire 2012,aseară m-am hotărât să vizonez INK,un film despre care nu auzisem mare lucru,dar tocmai din acest motiv am vrut să-l văd,să observ diferenţa dintre un low buget bun şi un film în care s-au investit mulţi bani,dar destul de slab.Şi acum încerc să găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie ce am simţit vizionând filmul.Sincer,deja mă plictisisem de filmele care,în ciuda distribuţiei pompoase sau a bugetului imens te făceau să anticipezi finalul,chiar dacă ratai câteva secvenţe.În sfârşit un film care m-a captivat şi m-a făcut să nu ratez o secundă,altfel ştiam că nu o să înţeleg finalul.Este o îmbinare perfectă între sfera conştientului şi cea a subconştientului,o idee simplă,care,transpusă în plan metaforic,a reuşit să se distingă prin originalitate şi imaginaţie.Filmul vizează relaţiile interumane,reci şi pe parveniţii care uită de familie,sclavii eficienţei,care îmbogăţesc buzunarele patronilor de mari corporaţii.
Este impresionant cum acest om a reuşit să preia din mitologie personaje(precum Incubus)şi să le dea viaţă într-un film.Tot respectul pentru Jamin Winans,care a scris,a regizat,a editat şi a facut soundtrack-ul pentru acest film şi a reuşit să execeleze în toate aceste planuri.A meritat fiecare lacrimă pe care am vărsat-o la final.

P.S.Filmul nu este recomandat celor care judecă doar în aparenţă şi spun despre Saw, Rambo sau Terminator că sunt cele mai bune filme pe care le-au vazut.Dacă ai mai mult de doi neuroni,înarmeză-te cu răbdare şi atenţie,altfel nu vei înţelege nimic din finalul absolut remarcabil.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu