Hachiko

Azi m-am trezit cu ochii rosii si umflati si nu puteam sa imi dau seama de la ce putea fi...cand mi-am adus aminte ca vazusem seara "Hachiko:A Dog's Story". Chiar nu tin minte sa ma fi facut ceva sa plang atat, cu atat mai putin un film. Nu este neaparat un film bun, dar povestea si "jocul actoricesc" al cainelui l-ar face pana si pe cel mai insensibil om sa verse macar o lacrima.
Filmul e bazat pe povestea reala a unui caine din Japonia,care isi conducea stapanul in fiecare zi la gara, catre serviciu si il astepta pana se intorcea seara. A facut asta timp de 9 ani,dupa moartea stapanului,in fiecare seara, la ora 5, asteptandu-l pana la ultimul tren.
Azi are o statuie de bronz in gara din Shibuya,Tokyo,devenind un simbol al loialitatii si devotamentului. Povestea a fost spusa inainte in filmul japonez,"Hachikô monogatari", in 1987. Asta da lectie de iubire si devotament. Si cand te gandesti ca vine din partea unui caine...
Ma inarmez cu servetele multe si sper sa reusesc sa vad in seara asta si varianta din 1987.

Pink Grammy Awards 2010

M-a lasat fara cuvinte performanta de la Grammy a lui Pink...asta inseamna un artist adevarat

Lenea doare

Avatar!!!

De cand a inceput isteria Avatar in Romania, ma tot gandesc ca ar fi cazul sa il vad si eu.Nu ca ar fi cine stie ce, sunt sigura de asta, cum sunt sigura si de faptul ca doar o strategie ieftina de marketing a creat toata nebunia asta. Cum altfel sa-si recupereze investitia Cameronu' daca nu prin foarte multa publicitate? Cum dvd-ul iese abia dupa un an, mi-am dat seama ca sunt slabe sanse sa il piratez, asta daca nu vreau sa il vizionez in format cam. Si uite asa m-am hotarat sa urmez si eu instinctul de turma si sa incerc sa-mi rezerv bilet. Doua, ca vrea si Adi sa mearga.Dar unde? "Cum, stai in Bucuresti si nu ai vazut Avatar? Cate mall-uri sunt in Bucuresti si tu nu ai unde?"...imi spunea zilele trecute alt Adi. Da...se pare ca toata lumea are rezervari pentru Avatar, altfel duduia de la cinema-ul din Cotroceni nu mi-ar fi spus ca pot sa rezerv bilete abia in februarie.

Julie & Julia

Niciodată nu am reuşit să înţeleg femeile care spun că nu ştiu să gătească, mai ales pe cele care spun că nu au timp să o facă. De multe ori o spun cu atâta mândrie şi aroganţă, de parcă s-au inversat rolurile, ele te compătimesc, ca şi cum gătitul este singurul lucru care te-ar preocupa. Scriu despre asta, pentru că aseară am văzut Julie & Julia, după multe amânări. Am făcut-o în primul rând pentru Meryl Streep, pe care o voi iubi veşnic.Nu ştiu dacă cel mai potrivit compliment ar fi frumuseţea, dar cu siguranţă Meryl îţi aduce aminte cum trebuie să fie o femeie: este mereu feminină, indiferent de rol, foarte expresivă si cu un sex-appeal cum rar mai vezi la actriţele de azi.

M-a frapat asemănarea izbitoare dintre personajul real şi cel interpretat de Meryl, vocea şi gesturile ei mi-au lăsat tot timpul impresia că o urmăresc pe adevărata Julia Child, într-un clip pe you tube. Cert este că filmul nu este pentru pofticioşi, eu una am înghiţit în sec tot filmul, prea multe ispite culinare. Până la urmă nu este "un film despre gătit", aşa cum mi-a spus persoana cu care am urmărit filmul, ci o poveste despre pasiunea pentru ceea ce faci, angajament şi ambiţie (Julie Powell va găti în 365 de zile toate cele 524 de reţete din cartea de bucate scrisă de JuliaChild). Pofta de viaţă a celor două personaje a trecut de ecran şi în final mi-am dat seama care a fost esenţa mesajului: din lucruri mărunte poţi face adevărate momente memorabile, asta dacă pui pasiune şi suflet în tot ceea ce faci.

P.S. Zilele astea nu mă las până nu gătesc vită a la Burgundia...yammy

Mare lucru..si eu pot sa fac asta