Lumea vazuta cu ochi mici

Springtime - A Journey Into Macro Space from Gunther Machu on Vimeo.

Living Landscapes

Real?

My flesh and blood

My Flesh and Blood - Theatrical Trailer | Movies & TV | SPIKE.com

Cineva imi spunea azi ca am numai posturi pesimiste pe blog. Nu o fac cu intentie, dar pur si simplu intervin lucruri banale care imi aduc aminte ca viata nu e atat de roz precum pare. Asa a fost si cazul documentarului pe care l-am urmarit azi, la master...greu de digerat psihic. "My flesh and blood", caci despre el este vorba, a reusit sa ne faca( inclusiv pe putinii baieti aflati in sala) sa scoatem servetelele. Dincolo de premiile obtinute( Premiul pentru regie de documentar si Premiul Publicului la Festivalul de film Sundance), documentarul spune povestea lui Susan Tom, din California, care a adoptat 11 copii cu dizabilitati fizice sau psihice. Documentarul urmareste viata familiei Tom pe parcursul unui an, timp in care unul dintre copii, Joe, nascut cu sindromul ADHD si Fibroza Chistica, moare. Uimitor este faptul ca acesti copii se comporta ca si cei normali, desi nu au picioare( Xenia si Hannah), sau au corpul mutilat de arsuri(Feith), din cauza neglijentei parintilor. Multi dintre ei frecventeaza scoli normale si practica sportul, altii sufera in durere, de la nastere pana la moarte(cum este cazul lui Anthony, nascut cu EB, o boala care ii face pielea extrem de fragila).

Desi imaginile se focuseaza asupra lui Joe, a carui boala ameninta integritatea familiei, prin manifestari violente, documentarul se axeaza pe Anthony, ai carui ochi sunt mereu plin de speranta, chiar si atunci cand un lucru atat de banal, precum baia, ii provoaca dureri insuportabile.

In love with jazz

An education

De curand am vazut "An education", un film care mi-a amintit de anii de liceu, in special de orele de engleza si de accentul britanic al doamnei diriginte, pe care, sincer, atunci il uram. Mi se parea atat de aristocratic, incat profa imi lasa impresia ca trecea prin adevarate chinuri ca sa le faca sa sune asa. Profa ne spunea ca mai tarziu o sa ajungem sa apreciem frumusetea accentului britanic. A avut dreptate.
Totul in acest film este in cel mai pur stil britanic, de la actori, pana la coloana sonora. "An education" m-a facut sa-mi deschid apetitul pentru jazz si sa o plac mai mult pe Duffy. Speram ca "You've Got Me Wrapped Around Your Little Finger" sa obtina macar o nominalizare la cea mai originala melodie, dar asta e...mai sunt sperante cu Duffy.

Hachiko

Azi m-am trezit cu ochii rosii si umflati si nu puteam sa imi dau seama de la ce putea fi...cand mi-am adus aminte ca vazusem seara "Hachiko:A Dog's Story". Chiar nu tin minte sa ma fi facut ceva sa plang atat, cu atat mai putin un film. Nu este neaparat un film bun, dar povestea si "jocul actoricesc" al cainelui l-ar face pana si pe cel mai insensibil om sa verse macar o lacrima.
Filmul e bazat pe povestea reala a unui caine din Japonia,care isi conducea stapanul in fiecare zi la gara, catre serviciu si il astepta pana se intorcea seara. A facut asta timp de 9 ani,dupa moartea stapanului,in fiecare seara, la ora 5, asteptandu-l pana la ultimul tren.
Azi are o statuie de bronz in gara din Shibuya,Tokyo,devenind un simbol al loialitatii si devotamentului. Povestea a fost spusa inainte in filmul japonez,"Hachikô monogatari", in 1987. Asta da lectie de iubire si devotament. Si cand te gandesti ca vine din partea unui caine...
Ma inarmez cu servetele multe si sper sa reusesc sa vad in seara asta si varianta din 1987.

Avatar!!!

De cand a inceput isteria Avatar in Romania, ma tot gandesc ca ar fi cazul sa il vad si eu.Nu ca ar fi cine stie ce, sunt sigura de asta, cum sunt sigura si de faptul ca doar o strategie ieftina de marketing a creat toata nebunia asta. Cum altfel sa-si recupereze investitia Cameronu' daca nu prin foarte multa publicitate? Cum dvd-ul iese abia dupa un an, mi-am dat seama ca sunt slabe sanse sa il piratez, asta daca nu vreau sa il vizionez in format cam. Si uite asa m-am hotarat sa urmez si eu instinctul de turma si sa incerc sa-mi rezerv bilet. Doua, ca vrea si Adi sa mearga.Dar unde? "Cum, stai in Bucuresti si nu ai vazut Avatar? Cate mall-uri sunt in Bucuresti si tu nu ai unde?"...imi spunea zilele trecute alt Adi. Da...se pare ca toata lumea are rezervari pentru Avatar, altfel duduia de la cinema-ul din Cotroceni nu mi-ar fi spus ca pot sa rezerv bilete abia in februarie.

Julie & Julia

Niciodată nu am reuşit să înţeleg femeile care spun că nu ştiu să gătească, mai ales pe cele care spun că nu au timp să o facă. De multe ori o spun cu atâta mândrie şi aroganţă, de parcă s-au inversat rolurile, ele te compătimesc, ca şi cum gătitul este singurul lucru care te-ar preocupa. Scriu despre asta, pentru că aseară am văzut Julie & Julia, după multe amânări. Am făcut-o în primul rând pentru Meryl Streep, pe care o voi iubi veşnic.Nu ştiu dacă cel mai potrivit compliment ar fi frumuseţea, dar cu siguranţă Meryl îţi aduce aminte cum trebuie să fie o femeie: este mereu feminină, indiferent de rol, foarte expresivă si cu un sex-appeal cum rar mai vezi la actriţele de azi.

M-a frapat asemănarea izbitoare dintre personajul real şi cel interpretat de Meryl, vocea şi gesturile ei mi-au lăsat tot timpul impresia că o urmăresc pe adevărata Julia Child, într-un clip pe you tube. Cert este că filmul nu este pentru pofticioşi, eu una am înghiţit în sec tot filmul, prea multe ispite culinare. Până la urmă nu este "un film despre gătit", aşa cum mi-a spus persoana cu care am urmărit filmul, ci o poveste despre pasiunea pentru ceea ce faci, angajament şi ambiţie (Julie Powell va găti în 365 de zile toate cele 524 de reţete din cartea de bucate scrisă de JuliaChild). Pofta de viaţă a celor două personaje a trecut de ecran şi în final mi-am dat seama care a fost esenţa mesajului: din lucruri mărunte poţi face adevărate momente memorabile, asta dacă pui pasiune şi suflet în tot ceea ce faci.

P.S. Zilele astea nu mă las până nu gătesc vită a la Burgundia...yammy

Mare lucru..si eu pot sa fac asta

Schweppes Burst slow motion balloons Ad

Mereu mi-au plăcut spoturile slow motion şi acesta în mod special.Ideea şi conceptul sunt destul de îndrăzneţe pentru o reclamă la apă tonică.

Inglourious Basterds

Oare e ceva în neregulă cu mine dacă am râs la Inglourious Basterds?Da,am râs,cu toate că trailer-ul anunţa scene violente şi mult sânge.Am avut tot timpul impresia că mă uit la Kill Bill,aceeaşi tipologie a personajelor,umor negru,coloană sonoră şi cadre specifice.Interesant că Brad Pitt nu a acaparat atenţia şi a fost eclipsat de Christoph Waltz,în rolul nazistului Landa.M-a bucurat enorm scena
în care Hitler a fost ciuruit de gloanţe,păcat că nu s-a întâmplat aşa şi în realitate. În rest,filmul este specific lui Tarantino: tensiune în dialog,personaje bine conturate şi,spre surprinderea mea,nu foarte multe scene violente.

Filme care mi-au plăcut

I Am David
La Vita E Bella
Thak You for Smoking
The Pianist
The jacket
Ink
Crash
Changeling
What Dreams May Come
The Fountain
El laberinto del fauno
The Machinist
August Rush,în special pentru coloana sonoră
Restul e tăcere
Poliţist,adjectiv
4,3,2
Memoriile unei gheişe
The Pursuit of Happyness
The Boy in the Striped Pyjamas
Valkyrie
The Fall
The Cell
The Game
The Curious Case of Benjamin Button

INK

După marea dezamăgire 2012,aseară m-am hotărât să vizonez INK,un film despre care nu auzisem mare lucru,dar tocmai din acest motiv am vrut să-l văd,să observ diferenţa dintre un low buget bun şi un film în care s-au investit mulţi bani,dar destul de slab.Şi acum încerc să găsesc cuvintele potrivite pentru a descrie ce am simţit vizionând filmul.Sincer,deja mă plictisisem de filmele care,în ciuda distribuţiei pompoase sau a bugetului imens te făceau să anticipezi finalul,chiar dacă ratai câteva secvenţe.În sfârşit un film care m-a captivat şi m-a făcut să nu ratez o secundă,altfel ştiam că nu o să înţeleg finalul.Este o îmbinare perfectă între sfera conştientului şi cea a subconştientului,o idee simplă,care,transpusă în plan metaforic,a reuşit să se distingă prin originalitate şi imaginaţie.Filmul vizează relaţiile interumane,reci şi pe parveniţii care uită de familie,sclavii eficienţei,care îmbogăţesc buzunarele patronilor de mari corporaţii.
Este impresionant cum acest om a reuşit să preia din mitologie personaje(precum Incubus)şi să le dea viaţă într-un film.Tot respectul pentru Jamin Winans,care a scris,a regizat,a editat şi a facut soundtrack-ul pentru acest film şi a reuşit să execeleze în toate aceste planuri.A meritat fiecare lacrimă pe care am vărsat-o la final.

P.S.Filmul nu este recomandat celor care judecă doar în aparenţă şi spun despre Saw, Rambo sau Terminator că sunt cele mai bune filme pe care le-au vazut.Dacă ai mai mult de doi neuroni,înarmeză-te cu răbdare şi atenţie,altfel nu vei înţelege nimic din finalul absolut remarcabil.

2012

Am tot amânat vizionarea filmului 2012 pentru că anticipam scenariul şi mai ales sfârşitul.În afară de efectele vizuale,chiar şi alea trase de păr, mi se pare că i s-a făcut prea multă publicitate.Poate doar pentru că face referire la subiectul 2012 şi la sfârşitul lumii(???).Sunt câteva lucruri pe care nu le-am înţeles din film:funcţionarea energiei electrice şi a reţelei de telefonie mobilă,în ciuda faptului că scoarţa Pământului se crapă,oraşele sunt înghiţite de apă;locurile în navele salvatoare,vândute pe bani grei(cât de prost să fii să crezi că mai poţi face ceva cu banii????);scena cu animalele cărate pe nave cu elicopterul(dacă ar fi avut şi Noe elicopter pe vremea aia...);preşedintele SUA,înzestrat cu puteri miraculoase poate amâna orice dezastru,doar pentru a se adresa cetăţenilor.În rest a trebuit să strâng din dinţi în faţa clişeelor tipic hollywoodiene:SUA,statul atotputernic, singurul capabil să salveze omenirea,scriitorul ratat,devenit erou,pentru că îşi slavează familia,preşedintele SUA,care alege să moară alături de cetăţenii americani şi normal,mult aşteptatul happy-end.

Mi-am revenit abia când am auzit melodia de final "Time for miracles",cântată de Adam Lambert.